Astăzi scoatem din Ghiozdan Obiectivul de Dezvoltare Durabilă nr. 12 – Consum și producție responsabile Cât de repede spunem despre un lucru că este „vechi” sau că „nu ne mai trebuie”? Și cât de repede ajunge acel lucru la gunoi?
Lecția de astăzi, prezentată de profesoara Consuela Coltan, ne provoacă să privim puțin diferit obiectele din jurul nostru și să descoperim că multe dintre ele pot avea o a doua viață. Pentru că în spatele fiecărui obiect pe care îl cumpărăm sunt resurse din natură, apă, energie și munca multor oameni. Iar atunci când îl aruncăm, nu pierdem doar obiectul, ci și o parte din toate resursele folosite pentru a-l produce. Așa că, de data aceasta, nu învățăm doar din explicații. Învățăm făcând. Alături de patru dintre elevii săi și de „Meșterul Marius”, Consuela pornește o adevărată provocare: obiecte care păreau bune de aruncat sunt transformate în lucruri noi și folositoare.
Ce învățăm din lecția de astăzi? Că înainte să aruncăm un lucru, merită să ne punem câteva întrebări simple: Îl mai pot folosi? Îl pot repara? Îl pot transforma? Pentru că a consuma responsabil nu înseamnă să nu mai cumpărăm nimic. Înseamnă să cumpărăm cu grijă, să folosim cu responsabilitate și să aruncăm doar atunci când nu mai există o altă soluție. Urmăriți lecția alături de noi și, poate, înainte să aruncați următorul obiect, încercați să-i mai găsiți o viață.